Să înțelegem puțin iubirea
ilustrație Dreamstime

“Nu avem dreptul de a consuma fericire fără a o produce” spunea George Bernard Shaw, dramaturg care ne-a lăsat, printre altele, și “Casa inimilor sfărâmate”. Iubirea, cu toate extensiile sale (romantism, plăcere, erotism, atașament), a interesat omul încă din cele mai vechi timpuri, iar explicațiile găsite au satisfăcut doar parțial masele.

Încă nu știm pe deplin ce este iubirea, chiar dacă trăim în plin avânt tehnologic (ne permitem să scanăm creierul), medical (putem studia substanțele produse în corp), filozofic (dezbatem domeniul intens, în tot felul de curente) și spiritual (orice religie cultivă iubirea). Am ajuns la explicații decente în anumite segmente, dar încă e loc de îmbunătățiri. Poate nici nu trebuie să ajungem la o explicație deplină, păstrând un mister care conferă farmec acestei sfere ce înglobează fizicul și metafizicul.

Iubirea dintre oameni a fost studiată intens de către medici. Richard Schwartz și Jacqueline Olds, ambii profesori doctori și asociați ai Harvard Medical School, au făcut cercetări remarcabile în domeniu. Jacqueline este chiar fiica lui James Olds¹, care împreună cu Peter Milner au descoperit centrul plăcerii din creier și mecanismul de recompensă, ce include arii specifice și substanțe speciale, între care dopamina joacă cel mai important rol. Acest mecanism este crucial în iubire, după cum vom vedea în scurt timp.

Richard și Jacqueline² au supus oameni diverși unei explorări numite RMN funcțional (RMN înseamnă Rezonanță Magnetică Nucleară – tehnică de scanare noniradiantă), care arată ce arii din creier se activează la realizarea unor activități sau la concentrarea pe anumite gânduri. Subiecții studiului au primit poze cu persoanele iubite sau alte poze care reprezentau diferite lucruri, observându-se ce segmente din creier se “aprind”. Au văzut că la cei ce-și priveau persoanele iubite, se activează zone vechi din creier, printre care amigdala, porțiunea tegmentală a ventriculilor, hipocampul, cortexul prefrontal, toate implicate în mecanismul recompensei. Toate aceste zone se activează intens în timpul sexului, consumului de mâncare, folosirii de droguri, al activităților generatoare de plăcere. Substanța principală eliberată este dopamina, neurohormon al plăcerii.

Când ne îndrăgostim, iubirea romantică înseamnă fenomene generate de un galop de substanțe. Dopamina poate da tahicardie (frecvență crescută a bătăilor inimii, peste 90 bpm), transpirații, roșeață în obraji, anxietate, senzații de pasiune, agitație. La aceste fenomene concură cortizolul, substanță numită de stress. Cortizolul poate seca rezervele de serotonină, hormon neurotransmițător important, care la niveluri scăzute este corelat cu gânduri în exces, teamă, comportament obsesiv-compulsiv, toate prezente din plin în prima etapă a unei relații de iubire, când există incertitudini, angoase, galopări de inimă, cocktailuri de emoții și trăiri.

Pentru că îndrăgostirea activează puternic sistemul de recompensă și implicit eliberarea dopaminei, iubirea este oarecum echivalentă uzului de droguri de tip cocaină sau consumului de alcool. Un studiu interesant pe musculițele de fructe (Drosophila melanogaster) a arătat că masculii care erau respinși de partenere consumau alcool de patru ori mai mult față de cei care reușiseră să se împerecheze (femelele sunt destul de pretențioase³). În altă ordine de idei, masculii cu eșec în iubire încercau să activeze acel mecanism de recompensă prin alte căi. Extrapolând, vedem mereu în jurul nostru oameni nefericiți și singuri care ajung mari consumatori de alcool, droguri, alimente, tocmai pentru a întreține acel mecanism primordial. Ratele de consum și dependență de substanțe ale plăcerii sunt mult mai mici la cei care au parteneri de viață și trăiesc în iubire.

O altă substanță importantă în iubire este oxitocina, care se eliberează în timpul actului sexual sau în contextul atingerilor piele pe piele, întreținând sentimente de atașament, apartenență, căldură, calm, siguranță. Apoi poate interveni vasopresina, hormon care sudează relațiile și promovează monogamia.

Pattern-urile dopaminei, cortizolului, serotoninei, oxitocinei, vasopresinei pot explica evoluția iubirii, care la început înseamnă foc și pasiune, apoi calm și atașament, ajungând la siguranță și perspectivă confortabilă pe termen lung.

Există două circuite neuronale interesante care sunt răspunzătoare de emoțiile pozitive, respectiv negative, când e vorba de judecata altor oameni. Unul conectează cortexul prefrontal cu nucleul accumbens și dictează emoțiile pozitive. Al doilea conectează nucleul accumbens cu amigdala (formațiune distinctă, ovalară, a creierului arhaic) și dictează emoțiile negative. Când iubim, aceste căi sunt oprite și nu putem judeca rațional ceilalți oameni, mai ales persoana iubită. Avem astfel justificarea neurologică a expresiei “dragostea e oarbă“. Când nu mai iubim o persoană, ne putem trezi în fața unei noeme, cu gânduri de genul “oare ce am văzut eu la ea?” tocmai pentru că mecanismele emoțiilor, odată reactivate, ne permit să observăm lucruri pe care în trecut le ignoram.

Dragostea durează trei ani. Știm această expresie și, chiar dacă mai știm că nivelurile de cortizol și serotonină se normalizează după un an sau doi, ducând iubirea de la pasiune la compasiune și apoi transformând-o ani la rândul în alte sentimente derivate, dar tot în câmpul iubirii, avem nevoie de un contraargument mai puternic. Fisher a mai făcut un studiu: a analizat RMN funcțional cupluri care erau de peste 20 de ani împreună și le-a comparat cu unele de proaspăt îndrăgostiți. Toți susțineau că se iubesc foarte mult, dar lucrurile erau cumva discrepante, mergând pe ideea că după două decade de relație, iubirea nu mai poate exista. La explorările funcționale, aceleași arii cerebrale se activau sub valuri de dopamină la ambele categorii de cupluri. Segmentele răspunzătoare de mecanismele recompensei se “aprindeau” la fel.

Etapele nu sunt cimentate și se pot rearanja oricând. Nivelurile de oxitocină cresc în activitatea sexuală și astfel cuplurile în care domină rutina pot reveni la stări pasionale. Cu intervenții active, lucrurile se pot reaprinde în orice cuplu. Iubirea se transformă tot timpul.

Cum ne poți susțineVasi Rădulescu este fondatorul proiectului #leapșadesănătate. Scrie de ani buni despre părțile bune sau mai puțin bune ale sistemului medical românesc și a fost ales Cel mai bun medic comunicator la premiile COPAC 2018.

Dacă apreciezi munca noastră de a realiza o educație medicală veritabilă, ne poți susține cu o sumă modestă în fiecare lună, folosind platforma Patreon. Pentru noi va conta enorm. Mulțumim.

devino patron ⇒