Obezitatea la copii: o tragedie
ilustrație Dreamstime

Zaharuri, grăsimi, fast-food, sedentarism. Obezitatea la copii explodează. Ne vom concentra acum pe o problemă frecventă care duce la obezitate, și anume sucurile de fructe.

În ultimii ani s-au promovat atât de mult storcătoarele de fructe și aparatele care fac smoothie, încât ravagiile făcute de acestea au devenit uriașe. Cum s-a întipărit ideea că sucurile sunt sănătoase, adulții s-au gândit să le ofere și micuților aceleași sucuri, să le întărească imunitatea și să-i umple de energie. Coroborând alte obiceiuri nesănătoase impuse de părinți, obezitatea la copii a ajuns la cote alarmante.

În realitate, aceste sucuri de fructe au efecte nocive asupra organismului, mai ales că sunt gustoase și se beau repede, ignorându-se faptul că acolo s-au folosit multe sute de grame de fruct. Fructele ar trebui consumate ca atare, pentru a stimula masticația și cascada digestivă, pentru a primi fibre, a ține stomacul mai mult timp plin.

Zaharurile pe care le conțin sucurile atacă smalțul dentar și produc carii. Deoarece se evacuează rapid din stomac, nu generează sațietate. Cantitatea mare de zaharuri absorbite rapid dă explozie insulinică în pancreas, iar nivelurile disproporționate ale glicemiei și acțiunea promptă a insulinei cresc riscul de diabet. Fructoza din aceste sucuri determină ficatul gras (steatoză hepatică nonalcoolică). Lista poate continua.

“În sfârșit, Asociația Americană de Pediatrie recomandă să nu se dea copiilor sucuri, nici măcar atunci când sunt sugari. Pireuri de fructe la 5-6 luni cu lingurița, nu în biberon, iar suc din fructe proaspăt stoarse doar în completarea unei mese până la 1 an. Eu, una, nu aș recomanda nici o picătură de suc decât atunci când copiii au febră sau nu pot mânca mâncare din cauza unei afecțiuni intercurente (ca sursă de glucoză/fructoză și pentru hidratare).

Sucurile nu dau sațietate fiindcă creierul nu le înregistrează ca mâncare (din cauză că nu mestecăm), alternându-se mecanismul foame-sațietate cu care ființa umană se naște. Urmează tulburările inerente de comportament alimentar la adolescență.” ne spune dr. Simona Tivadar, medic primar diabet și boli de nutriție.

Părinții ar trebui să limiteze aceste sucuri pentru ei și mai ales pentru copii. 1 din 3 copii în România este supraponderal. Unde ar trebui să ajungem ca să considerăm obezitatea la copii o tragedie? Este deja o tragedie, dar din păcate mulți nu o conștientizează. Copiii nu cresc singuri, nu pot avea alegeri în primii ani de viață.

Felul în care sunt ei crescuți de către părinți va dicta felul în care vor trăi. Vor avea un anumit comportament alimentar, vor suferi sau nu de boli grele, se vor lupta cu multe kilograme în plus sau vor sta în limitele vârstei. De părinți depinde.

Limitarea carbohidraților (sucuri, dulciuri, prăjituri, pâine) și a grăsimilor, impunerea unei alimentații echilibrate și moderate, promovarea mișcării pe cât posibil în aer liber sunt măsuri pe care ar trebuie să le îmbrățișeze orice părinte și care vor avea efecte benefice pe termen lung asupra micuților.

Anunț importantDacă apreciezi munca noastră de a realiza o educație medicală veritabilă, ne poți susține cu o sumă modestă în fiecare lună, folosind platforma Patreon. Pentru noi va conta enorm. Mulțumim.

devino patron ⇒