Când moare un medic
ilustrație Dreamstime

A murit un medic. L-au găsit în camera de gardă. Avea doar 38 de ani. O să spuneți că nu-i nicio tragedie, moartea e simplă în natură, dar vă răspund că s-a închis într-un vid o poveste a unui om care mergea la mai multe spitale, să-și ajute colegii, să ajute oamenii, peste orice urmă de concept de viață personală. S-a închis într-un vid și potențialul de a trata sau salva de la moarte mii, poate zeci de mii de pacienți.

Ai până la 80% reducere la cărțile scrise de dr. Vasi Rădulescu. Profită acum.

descoperă ofertele ⇨

Trecem ușor cu vederea niște lucruri. Meseria de medic are uzură psihică și fizică fantastică. Împletirea celor două apăsări e unică, nu o mai întâlnim așa în niciun alt domeniu. Dincolo de halat nu stă vreun superom capabil să vadă pacienți cu nemiluita, la orice oră, fără să fie respectat, prețuit, iubit, într-o societate anapoda. Dincolo de halat e un om, cu vulnerabilități, cu povești, cu suferințe proprii. Iar când moare acest om, conștientizăm subit asta. Păcat că uităm iar, rapid.

Mi-am adus aminte de un text pe care l-am scris cândva, după o gardă grea. Despre cât de dificilă e meseria și cum suntem oameni și noi.

Holul e plin. Ies să-i analizez puțin acolo, trec la birou, îi pun pe paturi, îi consult, manevrez scheme în cap, împart pastile și fiole, scriu scrisori medicale și rețete. În timpul acesta, o doamnă intră și-mi cere să o văd imediat că trebuie să-și ducă fetița la grădiniță. Peste trei secunde, sunt solicitat la ORL cu un salt hipertensiv. Sună și chirurgia. Un bătrânel mă întreabă dacă au ieșit analizele. O doamnă își vrea actele pentru medicul de familie.

Stau și mă-ntreb uneori dacă vreunul din cei veniți la camera de gardă s-a gândit o secundă că medicul acela e om ca ei; dacă mintea le-a plămădit această idee, când, din punctul lor de vedere, par a avea toate motivele pentru a solicita ceea ce solicită rapid, ca având lângă ei un automaton proiectat să execute iute ceva. E valabil pentru gardă și pentru activitatea “obișnuită” deosebit de grea și ea.

Am să livrez bomba: da, medicul e om și el. Unul care s-ar putea să sufere teribil. Unul care poate n-a mai avut timp să stea el cu el pentru măcar un sfert de ceas, în liniște. Unul care poate e profund nefericit. Unul care poate pendulează între mari angoase. Unul care poate ar vrea să plângă de o mie de ori pe zi.

Burnout. E un mixt de oboseală cronică, uzură psihică, dezamăgire profesională. Cu toții avem așa ceva. Eu și toți colegii medici suferim de burnout, pentru că nu suntem destui, pentru că avem pacienți mulți, pentru că am învățat din greu și nu suntem apreciați, pentru că multe.

Ne mai aruncăm pe fereastră. Da, o facem și pare de neînțeles, dar medicii sunt profund nefericiți, au mari probleme de cuplu, strâng prea multă suferință în ei, sunt suprasolicitați. Și poate că ne aruncăm doar metafizic, uneori venindu-ne să închidem totul pentru a ne regăsi. Punct și de la capăt. Mulți avem mecanisme de contrabalans: eu scriu, unii înjură în sală, alții spun bancuri tot timpul, unii inventează personaje și operează cu ele, toate pentru a distrage gândurile de la imaginile crunte. Dar clacăm. Deseori.

Lucrăm cu moartea lângă noi. Și ne luptăm cu ea. Tu te lovești de asta ca o acțiune firească a naturii sau un accident teribil și ți se întâmplă de câteva ori. Noi resuscităm, coasem, intubăm, stabilizăm și-i facem vânt cucoanei în negru în fiecare zi. Pierdem uneori pacienți și suferim groaznic. E meseria unde un om salvează alt om sau acceptă într-un final că nu a mai putut face nimic și-l predă morții. Ce psihic să ai?

Empatie sau simpatie. Pacientul vrea mereu empatie, să fie înțeles, dar nu simte că medicul vrea același lucru. Îmi mai vine să spun uneori “dar hai domnule aici în locul meu câteva minute, să văd apoi ce mai zici” când sunt asaltat de fel de fel de cerințe, pentru că fiecare vrea să fie văzut, rezolvat cât ai bate din palme. Nu pot. Sunt om și eu.

Devenim pacienți și noi. Avem boli. E groaznic. Am colegi care au avut infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale. Am diabetici, hipertensivi, depresivi, toate declanșate rapid sau potențate de stresul meseriei. Medici cu cancere diverse. Umblăm și noi prin farmacii și cabinete, prin secții de radioterapie, ne facem IRM-uri, ne punem stenturi în coronare. Avem boli și noi, de multe ori le facem mai repede. Uneori murim prea devreme.

Când ajungi prin spital, cu orice fel de problemă, te rog sincer: pleacă mereu de la ideea că medicul e om. Vorbește-i calm, acordă-i timp, fii alături de el, încurajează-l, strânge-i mâna sau strânge-l în brațe, arată-i că-l iubești pentru ceea ce face pentru tine. E ușor să luăm răul sau să-l inventăm, acolo unde nu există. E mai greu să promovăm binele, când mereu plecăm suspicioși, cu idei prefondate, cu ură spre spital. Nu e normal așa.

Iubiți-ne și permiteți-ne fără energii negative să vă facem și să ne facem viața mai ușoară și mai bună. Acum, cât timp mai suntem în viață.

 

Un editorial de dr. Vasi Rădulescu, fondator #leapșadesănătate

Mesaj importantSunt ultimele ore cu prețuri mici la cărți. Mai mult, folosind codul RDG10%, ai încă o extrareducere sănătoasă. Profită!

profită acum ⇨