Cheag de sânge în plămâni!

O atenție deosebită va fi îndreptată mereu asupra cheagurilor de sânge. Ele se pot forma la nivelul membrelor inferioare, bazinului, dar și-n extremitatea superioară a corpului. Dacă un cheag se desprinde din locul său de formare, conformația venelor, cu diametru din ce în ce mai mare, duce la angajarea lui în torentul sangvin, până în atriul drept. De acolo, cheagul trece imediat în ventricului drept, de unde va fi împins prin artera pulmonară, pe una din ramificațiile ei, până într-un plămân. Arterele devin tot mai mici pe măsură ce se îndepărtează de inimă, deci cheagul se va bloca la un moment dat, oprind și fluxul prin acel vas. Tot ce este irigat de artera respectivă, dacă nu primește sânge dintr-o altă arteră, va intra în ischemie și va muri, rezultând un infarct. Pe lângă infarctul pulmonar, o problemă și mai mare apare – dacă e un cheag masiv și blochează un ram important, sau dacă există mai multe cheaguri ce blochează mai multe artere, inima se va strădui să învingă obstacolul simțit, sângele nu va putea să treacă pe acolo, presiunea mai jos de blocaje va crește până când cordul va intra într-o spirală a morții, cu cedarea ventriculului drept. Un cheag de sânge în plămâni înseamnă trombembolism pulmonar. Este o afecțiune gravă ce poate să apară la orice vârstă, iar despre asta vom discuta imediat, și cu câteva exemple. 

Orice stază de sânge mai lungă de câteva ore predispune la formarea de cheag. În intervențiile chirurgicale, mai ales în cele din ortopedie, se are în grijă acest aspect sensibil, ridicat la fileu tocmai de imobilizare. Pacientul va face mișcare pasivă sau activă, iar medicii îi vor administra o substanță anticoagulantă pe perioada internării, tocmai pentru a minimaliza riscul trombotic. În intervenții, vi se pot da ciorapi compresivi, iar după operații, orice medic vă va recomanda mișcarea, tocmai pentru a stimula axus venos.

Apasă like pentru sfaturi gratuite

Există multiple boli sau situații care predispun la formare de cheaguri de sânge. Am văzut mai sus despre imobilizarea prelungită din cazul operațiilor chirurgicale, dar imobilizarea la vârstnici, spre exemplu, ridică aceleași probleme. Un caz particular este și femeia gravidă, cu un risc sporit de a face astfel de cheaguri. Aici trebuie avut în vedere și un sindrom care poate da aceste cheaguri, tocmai de aceea medicii vor examina minuțios fiecare gravidă. Mai sunt afecțiuni autoimune ce dau defecte de coagulare, iar ele sunt, sub grija medicilor, ținute sub control.

Este de notorietate  acum cazul celebrei tenismene Serena Williams, care a suferit mai multe embolii pulmonare, despre care a și vorbit în public, tocmai pentru a sensibiliza populația. Serena nu a spus exact ce condiție i-a provocat aceste TEP-uri (TEP este acronim de la trombembolism pulmonar), speculându-se ba că ar fi vorba de o patologie hematologică, ba una autoimună. Cert este că sportiva a suferit mai multe embolii, pe ultima recunoscând-o destul de repede, ea alertând medicii. S-a plâns de respirație grea, instalată deodată. Sportiva s-a refăcut de fiecare dată și a revenit în turnee, continuând și campaniile de conștientizare.

Trombembolismul pulmonar dă, într-adevăr, dispnee, adică respirație mai grea. Poate da și tahicardie (frecvență cardiacă crescută peste 90 bpm), tocmai prin hiperstimularea inimii care trebuie să învingă un obstacol și nu poate. Poate apărea și o stare subfebrilă, precum și un junghi toracic ascuțit, persistent. Aceste simptome apărute în caz de imobilizare fizică, după o operație, după un zbor lung, la femeia gravidă, trebuie să ridice imediat suspiciuni. Nu se vor ignora simptomele, iar prezentarea la medic se impune.  Cele mai multe cazuri de trombembolism pulmonar se pot produce și trec neobservate. Dacă cheagul este mic, inima nu va fi afectată, plămânul nu va suferi mult, iar mecanismele de topire a cheagului deținute de organism vor reuși să curețe blocajul. Alte cazuri pot fi impresionante, cu cheaguri voluminoase inclavate în artera pulmonară, cu repercusiuni mari și, din păcate, dacă nu se intervine prompt, deces.

Povesteam de acea spirală a morții din TEP, ea apărând la un blocaj semnificativ, când inima face un travaliu uriaș, iar mecanismele ei de adaptare sunt în scurt timp depășite. În mod normal, ventriculul drept lucrează la presiuni mai mici, de până la 30 mmHg. În trombembolism, el trebuie să dezvolte mai mult, dar adaptarea sa este defectuoasă (nu are de unde, nu e atât de dezvoltat precum stângul). Ventriculul drept, depășit, va ajunge să bombeze spre cel stâng, influențându-i acestuia relaxarea și contracția, dând peste cap umplerea și golirea. Dacă ventriculul stâng nu se poate contracta normal, sângele trimis în circulația mare va fi puțin, presiunea generală va scădea, scăzând și perfuzia prin coronare, exact acele mici artere care irigă inima. Se creează un cerc vicios cumplit, cu fenomene de hipoperfuzie, cu afectare severă consecutivă a ambilor ventriculi. Apar tulburări de ritm, iar la finalul spiralei stă decesul.

Vă voi așterne aici o poveste-excepție care sedimentează informația, nicidecum nu infirmă ce am scris. Bunica mea a căzut, pe când avea 75 de ani, pe gheață. Se întâmplă des asta la vârstnici (amintiți-vă și de domnul G., care își vizita soția la spital) și pot apărea ușor fracturi, mai ales la sexul feminim, unde după menopauză, osteoporoza este destul de frecventă. Bunica a suferit o fractură la femurul stâng. A fost cu greu dusă pentru o examinare și o radiografie, unde s-a constatat fractura cu desprinderea capului femural de restul osului. A fost trimisă apoi acasă, pentru că așa ceva nu se pune în ghips, ci se operează, atunci când se poate opera. Judecând după starea generală și niște antecedente personale, mai mulți medici au refuzat intervenția, spunând că nu rezistă, va muri pe masa de operație. Ne-am împăcat cu ideea. Eu nu eram nici măcar la liceu atunci. Am fost preveniți că, stând mult în pat, se va deteriora în scurt timp, va face escare de decubit (leziuni date pur și simplu de gravitație, prin prinderea pielii și țesuturilor superficiale între pat și componentele mai dure ale corpului – cele mai multe se fac pe spate, fese, sacral) sau, mai probabil, un cheag de sânge care se va desprinde din picioare sau bazin și-i va ajunge în plămâni. Cheag de sânge. Nu știam nimic despre asta. Am căutat materiale și-am înțeles despre ce era vorba, despre cum imobilizarea la pat predispune la o circulație mai proastă a sângelui și la formarea de cheaguri care, oricând, pot porni spre inimă, iar de acolo la plămâni. Am stat tot timpul cu această teamă, pentru că, potrivit datelor medicale, se poate produce oricând în câteva zile, săptămâni, luni. 

Bunica a stat treisprezece ani în același pat. A fost îngrijită, fiind ridicată în șezut zilnic, dar niciodată nu a părăsit acel pat. Își păstrase acuitatea mentală, ne povestea cu lux de amănunte trecutul ei, fără să intre în complicațiile tipice care se găsesc în orice ghid medical. Mai târziu, când am devenit medic rezident, nici n-am vrut să intervin în acel echilibru, pentru că am considerat că-și făcuse un ecosistem al ei și corpul se obișnuise așa. Nu știu dacă osul s-a sudat, scurgerea timpului a dus oricum la slăbire musculară și nu s-a putut niciodată ridica. Avea dureri când cineva încerca o trecere în ortostatism. Îmi spunea mereu că abia așteaptă ca eu să devin medic, să o fac să meargă iar. Dar eu nu iubeam ortopedia, și chiar dacă m-aș fi făcut ortoped, nu puteam să produc minuni. Am stat, ce-i drept, cu o dorință măreață, cu o imagine incredibilă care era undeva în depărtare, dar o simțeam posibilă: mă așteptam ca mama să mă sune și să-mi spună bunica s-a ridicat singură și merge. Cred că e un fel de derapare în gândirea magică, atunci când realitatea îți arată lucruri nu tocmai plăcute. Într-un final s-a ridicat, dar în alt mod.

Exemplul nu înseamnă însă că riscurile nu există, și vă rog să țineți cont de tot ce am scris în acest capitol. Dacă stați imobilizați, dacă aveți dureri de gambe, cu tensiuni acolo, cu traiecte varicoase importante, cu cordoane tari palpabile chiar, e bine să vă prezentați la medic, pentru că poate fi o tromboză venoasă, cu risc crescut de embolie. Dacă semnele locale nu sunt, dar aveți respirație grea dintr-odată, fără alte justificări, este prudent să vă examineze cineva. 

Un articol de dr. Vasi Rădulescu. Face parte din cartea Medicina povestită: Despre inima ta

Educație medicală gratuită

Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Dacă apreciezi munca noastră și vrei să ne ajuți să facem în continuare educație pentru sănătate, îți recomandăm:
1. Proiectul #leapșadesănătate realizează o veritabilă educație medicală și funcționează fără reclame sau alte finanțări. Dacă apreciezi munca noastră dificilă de a oferi mereu informații de calitate, ne poți susține lunar pe platforma Patreon cu o sumă începând de la doar 2$. Ai și unele avantaje pe care le poți vedea ușor pe Patreon. Mulțumim mult.

Devino susținător!

2. Poți cumpără cărțile pline de sănătate din noul Shop. Folosește codul LEAPSA20 în pagina de checkout și te bucuri de 20% extrareducere.

vezi ofertele ⇨