Strânsul mâinii: o convenție problematică

Nu conștientizăm cum gesturile banale, întipărite în rutina noastră cotidiană, au în spate un arsenal de probleme. Strânsul mâinii e o convenție veche și oarecum redundantă, dar ea s-a menținut și nu va dispărea prea curând. Ne strângem mâinile zilnic, când oricum facem contact vizual și verbal cu celelalte persoane. Scoaterea din ecuație a atingerii ar salva și energie, timp, dar ne-ar și păzi de niște inamici pe care nu-i vedem cu ochiul liber. Iar dacă nu-i vedem, ei nici nu există. Simplu, nu?

Se estimează că 80% din bolile infecțioase se transmit din mână în mână. Avem pe piele bacterii, fungi, virusuri cu trilioanele. Tușim în pumn, trimitem secreții acolo, adică fix vehiculele care poartă toate grozăviile microscopice; băgăm degetele în gură sau nas, ducând la același lucru. Apoi dăm mâna cu alte persoane pe care le condamnăm la o luptă grea. Trebuie să admitem: spălatul pe mâini e o măsură nemaipomenită de siguranță, dar nu ne putem spăla mereu. Sau unii pur și simplu nu se spală, din prea multe motive. Ne dăm mâinile, ne luăm cu alte treburi, ducem degetele pe față, atât ne-a fost.

Apasă like pentru sfaturi gratuite

Situația actuală cu noul coronavirus devine gravă în multe zone ale globului. Îndemn iarăși la rațiune, vigilență, adoptarea măsurilor bune de siguranță, la investirea în educația medicală (poate ne trezim și noi, în sfârșit), la grija pentru propria persoană și față de ceilalți, la informarea din surse excelente. Am văzut în ultimele săptămâni cum s-a produs o migrare de la strânsul mâinii la atingerea coatelor sau a picioarelor. Poate va fi o soluție, e destul de interesant și amuzant să faci asta, scoțând din ecuație mâinile atât de problematice. Sau să ne salutăm doar cu o vorbă și un contact ochi în ochi.

Pare greu de crezut, dar avem toate motivele întemeiate să renunțăm la strânsul mâinii. Cum e un obicei, demolarea lui va dura ceva sau nu se va produce niciodată. Pur și simplu continuăm niște lucruri pentru că așa știm că se fac ele, așa e respectuos, așa a rămas din generație în generație, chiar dacă sunt antagonice cu sănătatea.

Dr. Vasi Rădulescu

Educație medicală gratuită

Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de dr. Vasi Rădulescu. Totul este gratuit.

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Dacă apreciezi munca noastră și vrei să ne ajuți să facem în continuare educație pentru sănătate, îți recomandăm:
1. Ne poți susține lunar cu o sumă modestă, pe PATREON
2. Am început campania #stauîncasă și citesc. Te bucuri de 6 cărți, 2 cadouri, transport rapid gratuit, la DOAR 125 lei totul. Stocul este limitat.



comandă pachetul aici ⇨